
(FOTO) Prima carte de bucate, cu secrete de la Mamabună adunate! Elena din Deal: ,,Cât iei cu tri degete, cam o cană”…așa se gătea cu sufletul mai demult
De nenumărate ori ne cuprinde dorul de focul care alerga în sobă și ne-am dori să mai gustăm măcar o dată din bucatele pline de savoare, preparate de bunica, pe plită sau în cuptor.
Elena din Deal ne-a îndeplinit dorința și a readus la viață rețetele bunicii ei, puse la ,,copt” în prima carte de bucate, intitlulată ,,Eu și Mamabună”. Pe lângă valoarea sentimentală din abundență, se vor presăra tradițiile, obiceiurile culinare și zestrea spirituală a comunei în care a crescut.
Gustul copilăriei pe care Elena Rus și-l amintește și nu numai, este acum transpus în format fizic, alături de micile ,,secrete” pe care doar bunica le știa. Cuvintele scrise de mână, aproape șterse de pe foile pătate cu grăsime pe alocuri, cu semne de carte din flori uscate au fost păstrate cu sfințenie în familie și urmează să ajungă pe mesele iubitorilor de bunătăți.
îmi place să spun că Mamabuna îmi face un cadou de ziua mea această carte. Am fost foarte atașată de ea și visam să o răsfoim împreună. Este vorba despre un proiect pe care l-am început acum doi ani aproximativ, pentru că am vrut să fac cunoscute rețetele bunicii mele în primul rând. Din lipsă de timp am lăsat asta deoparte deși mi-am dorit să scot la lumină toate astea cât ea încă trăia…din păcate nu am apucat. Este o carte de bucate tributară, pentru că este vorba de povestea mâncărurilor și de cum le-am moștenit eu de la mamabună, ne-a transmis Elena.
Cartea are 33 de rețete și încă ceva
Am hotărât să scriu aceasta carte în urma participării la un concurs de gătit, ,,Rețetă națională” cu Horia Vârlan. Pentru că în cadrul acestei competiții trebuia să prezentăm rețete tradiționale foarte vechi, mi-am dat seama câte sunt uitate sau pierdute, ele fiind transmise prin viu grai din generație în generație. La finalul cărții am lăsat și eu câteva preparate proprii, pentru cine le-a gustat la Punctul Gastronomic și vrea să le încerce acasă sau pentru cei care nu au reușit încă să ajungă la noi.
Eu și Mamabună este o carte de bucate atipică, în care nu veți găsi rețete cu gramaje fixe, ci exact cum le-a preluat Elena, cu expresii: cât iei cu tri degete, cam o cană…cum de altfel gătește și ea, ,,după ochi”, fără a cântări sau a respecta un gramaj exact.
,Preparatele pe care mi le făcea Mamabună erau dulciurile, gogoșile, minciunele, pciroște. În carte sunt atât rețete originale, cât și cele pe care le-am adaptat stilului meu, după rețeta veche. Dacă ar fi să aleg o ,,lecție culinară deprinsă de la bunica, ar fi mai degrabă una de viață. Niciodată nu am văzut-o pe Mama mea bună gătind tristă. Mereu era veselă și nu se plângea niciodată, probabil de asta mâncarea ei era gustoasă și greu de egalat. Papa în groștior este rețeta mea preferata făcută de ea. Cu toate astea, nu cred că există om care sa fi avut bunici și să nu creadă că bucatele lor sunt speciale Și da, sunt speciale pentru că e vorba de suflet aici, de amintirea copilăriei. Metoda de gătit pe sobă cu lemne, pe treabă bună și fără grabă face diferența. Pentru mine, rețetele moștenite de la ea sunt sfinte, iar câteva le prepar cu aceeași metodă veche, pentru că altfel se pierde gustul de altadată, povestește autoarea
Cei care doresc să intre in posesia cărții și să testeze delicatesele, o pot face prin precomandă, contactând-o direct pe Elena, prin intermediul paginii de facebook: ElenadindealPunct Gastronomic Local
Pasiunea pentru gătit, o adevărată zestre
Elena Rus a deschis primul punct gastronomic local în comuna Tiha Bârgăului, de pe valea Bârgaielor, fiind al doilea de acest fel din județul Bistrița-Năsăud, iar la nivelul țării a preluat poziția 92. Aici se gătește mereu tradițional pentru oricine va trece pragul și va dori să deguste din preparatele locului.
Elena a pregătit o listă întreagă de bucate prototip, printre care se numără: plăcinte cu brânză, cartofi și ceapă, ciolan în sos alb, pastă de fasole caramelizată, iahnie de fasole cu murături din grădina proprie, sarmale cu păsat. Totul a fost încununat de clătitele cu lapte de pasăre. Pasiunea pentru gastronomia locală a preluat-o de la bunica sa, care a fost bucătăreasă la nunți. Pe lângă asta, mărturisește că a avut norocul să moștenească multe rețete foarte vechi ale plaiurilor bistrițene.