Povestea lui Moș Nicolae. Seara în care se lustruiesc ghetuțele
Sezonul cadourilor din decembrie începe odată cu Sfântul Nicolae. Unul dintre personajele cele mai iubite de copii aduce cadouri celor cuminți, ca un preambul pentru Crăciun.
Moş Nicolae este o personificare populară a timpului îmbătrânit. A preluat din calendarul creştin numele și data de celebrare de Sfântul Nicolae.
Se spune că acesta a trăit pe timpul împăraților Maximilian și Diocletian (anii 284 – 305) și era un om foarte credincios, acesta dorind să împărtășească și altora credința sa. Din acest motiv, el a fost încarcerat. Mai târziu, împăratul Constatin a decis eliberarea lui Nicolae, acesta devenind arhiereu.
A devenit foarte cunoscut pentru faptul că reușea să convingă păgânii să se întoarcă la credință.
Sfântul Nicolae este sărbătorit în fiecare an pe 6 decembrie, fiind a doua mare sărbătoare religioasă după Sfântul Andrei. Vine în ajun, pe 5 decembrie seara, urmând ca micuții care și-au pregătit ghetuțele, să găsească darurile a doua zi dimineața.
Cei mai neascultători vor găsi o nuieluşă, pentru a-i atenţiona să îşi asculte părinţii şi bunicii. Se spune că este suficient să se uite prin ferestre ca să-şi dea seama dacă un copil a fost cuminte sau nu…
Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecăţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume.
Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeţ de bani. Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghetuţe.
În tradiţiile româneşti Moş Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.
În colindele româneşti se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea jordă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa.
Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spune tradiţia.