Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Mircea Cantor este primul artist român care a transformat celebra geantă Lady Dior într-o mică ,,țărăncuță” din Bihor

Am vrut să aduc un omagiu unei gene de artizani români care mențin flacăra vie…

Mircea Cantor este primul artist român care a răspuns provocării casei Dior de a reproduce celebra geantă Lady Dior. Creația lui aduce, în principal, un omagiu originilor, dar și creativității și mâinilor iscusite ale artizanilor din lumea întreagă.

Paginile cărții cu coperți groase care zgârie cu fir aurit tradițiile și obiceiurile noastre ca popor se pot răsfrânge în mii de feluri și forme. Nu de puține ori avem ocazia să transmitem mai departe, sub o formă sau alta, tradițiile care ne-au cioplit și ne-au definit. Fie ele poezii, poveşti, proverbe sau formule magice, instrucţiuni religioase şi povestiri despre trecut. Tradiția românească, mai presus de spectacol, deprinde înțelesuri profunde asupra relațiilor omului cu natura, cu pământul sau cu cei din jur.

Transformarea celebrei genți Dior într-o mică ,,țărăncuță” face parte din a 8-a ediție a campaniei ,,Dior Lady Art”, în cadrul căreia artiști din toată lumea sunt invitați să reinventeze după propriul stil îndrăgitul accesoriu.

Cantor și-a lansat modelul sub denumirea de Grădina Raiului/ Jardin du Paradis, folosind ca inspirație principală o haină românească, din regiunea în care s-a născut bunica sa. Pe geantă ,,dansează în horă” împletituri din piele, care trimit la motivul frânghiei, ce leagă strâns lucruri și oameni deopotrivă, foarte des întâlnit în lucrările sale. Artistul de origine română stabilit la Paris s-a folosit de motive tradiționale din zona Bihorului pentru a crea cele două genți ca un tribut adus moștenirii culturale românești.

Mă simt mândru și onorat să-mi las amprenta pe noul model iconic de geantă Lady Dior. Creația mea se numește Grădina paradisului (Jardin du Paradis/ Grădina Raiului) și este inspirată dintr-o jachetă pe care am găsit-o în regiunea din România de unde provine bunica mea, suprapunând-o pe modelul pătrat al clasicelor genți Dior – un model care îmi amintește de grădinile Chateau de Versailles. Am folosit frânghii din piele răsucite pentru a dezvolta o geometrie solară, care se dezlănțuie precum un nesfârșit ,,entrelac”. Dincolo de frumusețea inerentă care radiază, am vrut să aduc un omagiu unei gene de artizani și producători care mențin flacăra vie printr-o reînnoire permanentă a ceea ce putem numi o tradiție universală și un savoir faire”,a transmis artistul pe pagina de Instagram.

geanta

 

Mânerele poartă atent inscripționată celebra vorbă românească Fă rai din ce ai, tradusă în limbile engleză și franceză.  100 de astfel de genți vor putea fi admirate și cumpărate în perioada următoare.

Din această serie limitată se numără 12 artiști din întreaga lume: Mircea Cantor, Zadie Xa, Lee Kun-Yong, Ha Chong-Hyun, Gilbert & George, Mariko Mori, Ludovic Nkoth, Mickalene Thomas, Xu Zhen, Jeffrey Gibson, Michaela Yearwood Dan si Hilary Pecis.

În general, prețul unui astfel de exemplar se ridică la aproximativ 6000 de euro.

La începutul anilor 90, directorul de creație Gianfranco Ferré avea să creeze un mic simbol, care, iată, cucerește podiumurile și portofelele doamnelor și domnișoarelor până în ziua de azi. Prințesa Diana a fost una dintre femeile care au știut să pună amprenta în modă și a contribuit semnificativ la popularizarea acesteia. În semn de recunoștință, Dior a plănuit o relansare și o reinventare a celebrului accesoriu.

Distribuie

Show CommentsClose Comments

Leave a comment

Despre noi

Pagina orientată către comunitate și interacțiune cu cititorii. 

Conținut creativ, empatic și multidirecțional.

Pentru că ne dorim să devenim o comunitate proactivă, care crește idei și încurajează inițiative relevante social, te invităm să ni te alături și în grupul de facebook:  ZoomZet Bistrița-Năsăud.

 

Materialele (text, foto / video) aflate pe acest site au caracter de proprietate intelectuală și sunt protejate prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor și celelalte drepturi conexe. Toate titlurile și interesele legate de pagina zoomzetbn.ro sunt deținute, licențiate și controlate de administrator sau de către partea îndreptățită ca furnizor al conținutului (denumită “furnizor terță parte”). Preluarea integrală sau parțială a informațiilor și a materialelor foto/video este permisă doar cu precizarea sursei printr-un link activ către pagina zoomzetbn.ro.

Date de contact:

✉️ redactia@zoomzetbn.ro

📞 +40742 982 346