Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Mihai Eminescu iubea țigările si cafeaua cu caimac. Care au fost ultimele lui cuvinte pe patul de moarte?

Luni, 15 ianuarie, s-ar fi împlinit 174 de ani de Mihai Eminescu printre noi. Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai României, dar şi un patriot pentru care să „Trăiască naţia!”.

Poetul Mihai Eminescu, geniul recunoscut al poeziei romantice româneşti, dar şi europene se stingea din viaţă la ora 4 dimineaţa pe 15 iunie 1889,

Însă, oare câți îl știau pe poetul istovit de boală, sărăcie, îmbrăcat în haine zgrumțuroase și măcinat de frici? Pe lângă faima câştigată din poezie, într-un romantism literar relativ întârziat, Eminescu era cunoscut de prieteni ca fiind dezordonat şi un mare amator de cafea pictată cu caimac greoi și de câte o țigară, două, sau nouăzeci și nouă.

Geniul fără ifose cânta cu lăutatii nopți întregi, fără să răguşească, Toma Micheri exprimându-şi regretul că este poet şi nu cântăreţ. Se răzvrătea în poezie. Se ferea să ridice tonuri, prefera să asculte pentru a înţelege, decât să îşi dea cu părerea. 

Des, mai ales atunci când vorbea cu femeile, fuma ţigară după ţigară şi bea cafele. „Le vorbea dulce, le făcea complimente şi, lucrul principal, conversa cu ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor’’. 

Mulţi nu l-au înţeles. Mulţi nu-l înţeleg. Mulţi îl urăsc, pentru că privindu-se în Eminescu, se văd cum sunt de fapt – urâți.

Ți-a venit să-l treci prin filtre?

Îți vine să-l treci prin filtre? Mie da. Mai ales pe Eminescu viu, cu vici și capricii de om mare. Cu țigara în colt de gură și cu bota-n barbă, toți suntem genii la noi în pridvor…pe stâlpi de lemn.

Știu că Mihai Eminescu s-a mutat cândva în Capitală. A stat pentru prima dată într-o locuinţă de pe strada Speranţei, într-o căsuţă în stil ţărănesc, singură în curte, cu pridvor…tot pe stâlpi de lemn.

A scris poezii până în ultimele clipe ale vieţii.


În ciuda problemelor sale de sănătate, Mihai Eminescu a scris poezii până în momentul morţii. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul dintre buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii: „Viaţa” și „Stele în cer”.

A murit într-un halat ponosit, încuiat într-un salon

Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: „sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.

Muza din spatele poeziei „Pe lângă plopii fără soţ”


În vremea în care Eminescu a scris poezia „Pe lângă plopii fără soţ”, era indragostit de Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca şi verisoara lui Caragiale. Prietenă cu Maiorescu, ea venea adesea pe strada Mercur nr.1, unde se ţineau seratele literare. Acolo a cunoscut-o Eminescu şi s-a îndrăgostit de ea. Cleopatra avea casă pe strada Cometa nr. 16, o stradă cu plopi, pe care Eminescu i-a numărat şi a observat că îi dă un număr fără soţ.

Era pasionat de fotbal şi înot


Una dintre pasiunile sportive din tinereţea lui Eminescu a fost fotbalul. Cunoscuţii poetului spuneau că îi plăcea să joace fotbal şi că avea reale calităţi pentru jocul cu mingea. Fotbalul l-ar fi deprins de la Aron Pumnul, profesorul său din perioada adolescenţei când era elev la Cernăuţi. Cu toate acestea, sportul la care se spune cu siguranţă că Eminescu excela era înotul. Poetul era un foarte bun înotător, capabil chiar de mişcări acrobatice şi trucuri în apă. Şi-a făcut ucenicia de înotător scăldându-se în bălţile cu stuf de la Ipoteşti încă din fragedă copilărie. A continuat să înoate şi la Cernăuţi unde, spune Călinescu, şi-a făcut o formă fizică de invidiat.

Citea cu voce tare


Eminescu citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile. Când scria, se plimba prin cameră, declama, bătea cu pumnul în masă, făcea gălăgie şi se lua la harţă cu toată lumea care îl întrerupea. „Îi băteam în perete, el stingea lumânarea şi se liniştea, dar era de rea credinţă şi nu se culca. Aprindea din nou lampa şi începea să bodogănească. Mă sculam atunci, mă duceam la el şi îl rugam să mă lase să dorm. Eu eram din ce în ce mai străduitor şi el se făcea tot mai îndărătnic şi zicea că abuzez de afecţiunile lui şi-l terorizez”, scria Ioan Slavici despre prietenul său din perioada în care convieţuiau. În opinia sa, îndărătniciile lui Eminescu au fost primul semn al bolii de nervi care avea să-l distrugă.

 

Citea cu voce tare

În zilele şi nopţile în care Eminescu se încuia în cameră pentru a citi, nimeni nu putea să-i tulbure liniştea. Uita noţiunea timpului şi mai ales a lucrurilor gospodăreşti. Nu acorda atenţie nevoilor personale şi aceasta a fost, în opinia lui Slavici, cel mai mare păcat al geniului distrus timpuriu. „Nu mai ajungea nimeni să-i dereticească sau să-i măture prin casă, nici să-i perie hainele sau să-i cureţe ghetele. Răpus de oboseală, el dormea adeseori îmbrăcat şi hainele i se jerpeleau, iar albitura rar primenită şi nelăută i se făcea cocoloş. Barba şi-o uita nerasă şi fiindcă-l supărau ţepii ei, lua biceagul şi pierdut în gânduri sau adâncit în lectură şi-o scotea fir cu fir încât îi rămâneau pete-n faţă. Când nu mai putea să o ducă aşa, schimba locuinţa, îşi cumpăra haine şi albituri noi, se rădea şi iar se simţea bine”, mai povestea Slavici despre prietenul Eminescu.

Salutul lui Eminescu: „Trăiască naţia!”


Printre lucrurile mai puţin cunoscute despre Eminescu se numără şi formula sa originală de salut, dar şi modul cum ştia să le răspundă prietenilor. Cu oricine se întâlnea, Eminescu îl saluta cu „Trăiască naţia!”. „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său stârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei „Trăiască naţia!”. El răspundea atunci răspicat: „Sus cu dânsa!”.

Distribuie

Show CommentsClose Comments

Leave a comment

Despre noi

Pagina orientată către comunitate și interacțiune cu cititorii. 

Conținut creativ, empatic și multidirecțional.

Pentru că ne dorim să devenim o comunitate proactivă, care crește idei și încurajează inițiative relevante social, te invităm să ni te alături și în grupul de facebook:  ZoomZet Bistrița-Năsăud.

 

Materialele (text, foto / video) aflate pe acest site au caracter de proprietate intelectuală și sunt protejate prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor și celelalte drepturi conexe. Toate titlurile și interesele legate de pagina zoomzetbn.ro sunt deținute, licențiate și controlate de administrator sau de către partea îndreptățită ca furnizor al conținutului (denumită “furnizor terță parte”). Preluarea integrală sau parțială a informațiilor și a materialelor foto/video este permisă doar cu precizarea sursei printr-un link activ către pagina zoomzetbn.ro.

Date de contact:

✉️ redactia@zoomzetbn.ro

📞 +40742 982 346