INTERVIU. Bistrițeanul Florian Moldovan: ,,Să dai totul și apoi încă puțin”. Cutreieră dealurile pe două roți, spre visele cele mai mari
Cu toții avem o poveste. Cine suntem și spre ce ne îndreptăm. Ce drumuri alegem să ne ghideze spre țelul final.
Astăzi stăm de vorbă cu Florian Moldovan, care până la vârsta de 16 ani și-a dedicat cea mai mare parte a timpului sportului extrem pe ,,două roți”. Obstacolele la propriu întâlnite, lanțuri despicate, rupturi musculare și căzături, urcatul din nou pe bicicletă și continuarea traseului au primat mereu.
În spatele oricărui rezultat remarcabil se află întotdeauna multe ore de antrenament, epuizare, timp petrecut departe de cei dragi, poate, iar lista poate continua. Toate aceste sacrificii au la bază un singur lucru: un vis ce așteaptă să fie împlinit. Mondialele!
Zecile de competiții de downhill și enduro la care a participat încă de la vârsta de 13 ani și un titlu de campion, aveau să îi ofere încrederea necesară pentru a ținti tot mai sus.
În cele ce urmează pătrundem în lumea unui tânăr pentru care smartphonul și ieșirile prea dese cu prietenii nu reprezintă o prioritate.
De la ce vârstă ai sportul în sânge? Cine a contribuit la ,,nașterea” pasiunii?
De foarte mic. La vârsta de 3 ani m-a urcat mama pe schiuri pentru prima dată și m-a dus la Vatra Dornei, unde m-a și învățat. La grădiniță am făcut înot, dar nu a fost pentru mine. După am trecut la basket. De la vârsta de 10 ani am început orientare sportivă. Mergeam cu busola pe diferite trasee din județ și din țară. Au fost niște ani extrem de frumoși. În acest timp, mă dădeam și pe trotinetă, cumpărată de mama din Winmarkt. Dar mă dădeam ca un ,,șlap” vorba aia prin skate park. Am încercat cam de toate!
Știm deja că dintre toate, cel mai fidel i-ai rămas bicicletei. Cum v-ați conectat?
Într-o zi eram prin skate park și l-am văzut pe Edi, un prieten de al meu cum se dădea pe bicicletă, ce trick-uri făcea și am rugat-o pe mama să îmi cumpere și mie una.
Timp de un an de zile mă dădeam singur prin skate park. În timpul unui hike pe Piatra lui Orban (tot cu mama) am început să îi povestesc mai serios despre treaba asta. Și i-am zis că vreau să mă dau ,,la vale”. În perioada aceea am auzit și de Matei Moisil, care a fost inspirația mea în primii ani de dat, ajungând în prezent să îi folosesc sfaturile la concursuri și riding în general. Atunci am reușit să o conving, să zic așa.
Mi-am cumpărat și prima bicicletă cu care am mers la noi ,,La brazi” și am zis fie ce o fi. Și a fost bine, neașteptat de bine.
La momentul potrivit l-am cunoscut și pe Angelo Bude. Inițial mergeam în tabere cu părinții lui. În acea vară (2016) a fost și Colibița Bike Fest unde am fost ca spectator și mi-a plăcut enorm când i-am văzut pe băieți.
Când și cum a fost prima coborâre oficială?
În 2017 am participat pentru prima dată la Colibița Bike Fest. Prima coborâre a fost foarte faină, plină de emoții.
Era traseu de dual, în paralel cu încă un concurent și câștiga cel care trecea linia de finish. Acolo am și picat pentru prima dată, sărind peste doi bușteni, dar m-am pus repede pe picioare.
Ne poți povesti puțin parcursul competițional?
În 2018 a fost Cupa Națională de Downhill la Bistrița. Acolo am picat destul de rău. Au vorbit părinții lui Angelo cu ai mei să imi cumpere o bicicletă de downhill pentru că aveam mare nevoie. Atunci am primit bicicletă mov, tare dragă mie!
În următorul an am fost la concurs de downhill la Păltiniș. Pe atunci mă antrenam cu Petra. Am fost singur la categoria mea și am și câștigat.
Pe urmă am fost la Piatra Neamt, unde iar am câștigat.
Tot in 2018 mi-am luat prima bicicleta de enduro. Am fost si la primul concurs specific cu Angelo si Matei la Câmpu Lung Muscel. Acolo a fost prima dată când am vrut să renunț când am văzut urcarea. Aveam 13 ani si am concurat la categoria de 15-17 ani. M-am clasat printre primii 20 și am fost extrem de fericit.
În următorii ani, am participat la peste 10 concursuri în țară și în străinăte la care am venit cu rezultate pe podium, în mare parte.
Anul acesta a fost etapa de Cupă Națională la Mărișel, unde m-am clasat pe locul 3 la calificări, iar în finală pe 5. Următoarea la Sinaia. Traseul de downhill a fost dificil, cu bolovani, rădăcini. Cu toate acestea m-am clasat pe 2 la calificări și finală.
După Cupa Națională pe Cocoș din iulie am fost clasat pe locul 2. Între timp, în luna august, am semnat un contract cu Sport Guru, ei devenind sponsorii mei principali și sunt extrem de recunoscător.
Și, în final, sunt extrem de fericit de cum s-a încheiat Campionatul Național din Poiana Brașov. După foarte multă muncă, am opținut locul I la categoria mea și locul 3 la general.
Enduro sau downhil?
Downill-ul e pe primul loc, dar și enduro imi stârnește interes.
Downhill-ul, ca principiu, e ușor de asemănat cu schiul de coborâre. Ai un traseu închis, bine delimitat, cu obstacole specifice și concurezi împotriva cronometrului.
Enduro seamănă ca sistem de concurs cu raliul. Ai probe speciale, care sunt cronometrate și probe de legătură, pe care ai un timp limită în care trebuie să le parcurgi.
Visul cel mare?
Visul cel mare l-am disecat, pentru a-l trăi de două ori.. în viitorul mai apropiat campion național al României, iar în
viitorul mai depărtat, categoric campion mondial!
Pe tot parcursul meu actual și de-a lungul tuturor provocărilor și reușitelor viitoare, le mulțumesc enorm de mult părinților, lui Angelo și tuturor persoanelor care au fost lângă mine!
Noi nu putem decât să fim alături de Florian și de pasiunea la care lucrează zilnic și la care ar lucra și mai mult dacă s-ar putea…vorba aceea: să dai totul și încă puțin.