Călătorie printre gusturi și arome locale – Asociația Mocănița Transilvaniei, prezentă la Căsuța cu Povești toată luna Decembrie
Mocănița Transilvaniei, considerată o coloana vertebrală a comunităților prin care aceasta își are traseul, aduce, de data aceasta produsul local în inima orașului.
,,Alături de creatorii locali de bunătăți și experiențe care s-au urcat în vagoanele mocăniței fără să stea pe gânduri, suntem prezenți întreaga lună decembrie la Târgul de Crăciun din Bistrița, ce s-a deschis în această seară”, au transmis reprezentanții asociației.
La căsuța cu Povești din cadrul târgului de Crăciun veți putea găsi vin de Teaca de la Casa de vinuri Zaig, Teaca, Bistrita-Nasaud si Valea Ascunsă – vin de Teaca, suc grozav de mere din Livada TeTa, uleiuri de dovleac fabulos de la Ulei Simis, bunătăți de la Lacto Sinelli, și chiar bilete la festivalul verii din Teaca – TSP.
În plus, tot aici găsești berea mocăniței – Sura Veche – Brewing.
Explorați zona mocăniței sosită în centrul Bistriței și, de ce nu, adoptați o traversă pentru ca în viitorul apropiat următorul eveimentar putea avea loc chiar în tren.